Here we go, my first postare aici :). Hope you'll like it. Enjoy!
..............................................................................................................................................................
Cerșesc. Cerșesc pe străzile propriilor mele gânduri și mă rog să nu le traverseze. Dar el este peste tot, în feluri o sută, în țepe o mie. Bulevardul gândurilor îi reflectă chipul – e- nlăcrimat pentru că plouă, plouă cu lacrimi de singurătate, iar mie mi-e frig, îmbrăcată doar în zdrențe, căci atât mi-a mai rămas din haina sufletului pe care el a ars-o în indiferență. Mă retrag în mine și scotocesc prin suflet pustiit și întunecat de noapte rece după un chibrit neaprins...dar pe toate le-am folosit să-mi ard sentimentele pentru el.
Scutur cu vehemență din cap și îl proptesc în piept. Privesc în jos, spre acel singur punct opac, de negrul vidului, pe care pot sa îl fixez cu privirea fără să îl văd pe el.. și e atât, o, atât de greu să nu privesc în jur.
Și mă simt zdruncinată de durere. Aș prefera ca inima să-mi fie de cristalul milei, ca la o singură piedică a vieții să se spargă, să trăiască o singură durere strigată în moarte, să ofere o ultimă bătaie obosită în schimbul neființei neutre.
Dar nu. Inima-mi e din plasticul cruzimii, căci viața o izbește în amintiri cu el, iar ea vibrează de durere și țipă cu lacrimi în ochi.
Nu... încerc să ignor smiorcăielile ei și să-mi împing gândurile în sfera neagră a punctului - doar așa pot să păcălesc aerul să se oprească în graba lui prin plămânii mei. Inima transpiră sângeriu în încercarea de a pune gratii la fereastra amintirilor. Aproape îi închid lacătul cu cheia speranței, dar nu, o nu, o scap printre degete de porțelan, zguduită de o tresărire - simt o prezență. Știu că ești tu. Cea cu care am făcut schimb de atâtea ori; cea căreia îi dădeam imaginea lui, iar ca o doamnă respectabilă, la rându- i, îmi oferea zâmbete. Nu îndrăznesc să risc o privire spre tine...trebuie să caut cheia. Trebuie, da, trebuie, dar… privirea ta îmi găurește concentratrea și scrum îmi îngroapă singura șansă să îl uit. Jelesc amarnic la mormantul ei sărăcăcios; lacrimi fac magie neagră, încețoșând voința de a te ignora, iar eu nu o mai văd.
Acum sunt pradă ție, ca întotdeauna în final. Tu încă mă privești impasibilă, de piatra așteptării. Nu vreau, nu, dacă mă supun ție, trebuie să îl las în mintea mea...dacă renunț, trebuie să ridic bariere …
Caut putere - găsesc slăbiciune…și nu mai suport.
Îți ofer cu disperare nebună imaginea demonului meu înaripat, iar tu, Fericire tristă, îmi dăruiești un zâmbet ce-mi încalzește buzele, încremenindu-le sub vraja lui. Fermecate, uită să culeagă flori de aer și sufletului obosit nu-i rămâne decât să tragă umil perdeaua în fața bucății noastre de viață. Se retrage sub pături de liniste, în coșul noului cu umbre întunecate și înfricoșătoare.
Așteaptă să fie eliberat din ghearele fricii, așteaptă să renască.
................................................................................................................
Finaștere = combinație între substantivele " final " și "renaștere"
